Just another WordPress.com site

În primul rând, LA MULŢI ANI mami şi tati! Vă iubesc!

Şi la mulţi ani Raluca – dacă citeşti asta – eşti singura Georgiana pe care o consider demnă de menţionat aici.

Nu am avut internet mult timp, dar azi merge din nou. A fost mai uşor să supravieţuiesc decât aş fi crezut, chiar dacă îmi lipseşte ceva, informaţiile şi contactul cu oameni aflaţi cine ştie unde (David e în Grecia…). Noroc că am împrumutat filme de la Johnny – Ananas Express, Pianistul, Requiem for a dream, Thirteen, Death Proof… Şi mai am câteva episoade din sezonul 2 de Gilmore Girls. Ca să nu mai vorbesc de mii de cărţi. Dar până acum, în prima săptămână de vacanţă, nu am prea avut timp să stau la calculator.

Luni am mers cu bicicleta de aici până la Alenka acasă – 20 de km pe puţin, într-o oră şi jumătate, şi nici măcar nu am avut, cum ar fi fost de aşteptat, febră musculară. Adevărul e că am mâncat o grămadă. Dar oricum sunt mândră de mine. Împreună cu Johnny le-am filmat pe Alenka, Gini şi Hannah pentru primul lor videoclip şi a fost destul de tare, chiar dacă e deja groaznic de cald şi am stat ore întregi în soare. Apoi am rămas la Alenka, ne-am uitat la The Social Network – destul de frumos, chiar dacă joacă Justin Timberlake şi e extrem de greu să înţelegi ceva din vorbăria neîntreruptă despre calculatoare – şi la 500 days of Summer – din nou, frumuşel, dar complicat şi alandala şi trist, un pic prea aproape de realitate. Restul nopţii am vorbit. Trăncăneli de fete îndrăgostite… A doua zi ne-am trezit devreme (Gini nu a dormit mai deloc) şi am mâncat şi am fost la cumpărături, shopping adevărat după cadouri – o grămadă de oameni au zile de naştere în mai! Bine, am cumpărat cadouri şi pentru noi, mărunţişuri, prostii care ne fac fericite. Şi înapoi cu bicicleta acasă.

Miercuri după-masă am plecat la Dresden, la Eva, sora gazdă cea mai mare, cu părinţii gazdă şi Hendrikje (sora mijlocie) şi ne-am întors vineri. Ce oraş superb, minunat, extraordinar. Nu e imens, ajungi destul de bine pe jos dintr-o parte în alta, dar atât de plin de viaţă, de copii cu chitări şi tineret în general. O parte a oraşului e veche, cu istorie, cultură, biserici, piaţete, castele şi tot aşa, şi o parte e plină de magazine şi cluburi şi graffiti şi nou. M-a impresionat. Nici nu am făcut poze pentru că eram prea ocupată să casc gura la tot…

Vineri, după ce ne-am întors, m-a vizitat Mira, am văzut şi cu ea Requiem for a dream (am văzut filmul ăsta foarte des, prima oară cu Irina, apoi cu Ştefi şi în Germania cu Uli şi Felix şi de câteva ori singură). Părinţii gazdă au făcut grătare, au venit şi Josefine şi Davi din Potsdam. E superb aici în grădină primăvara… Seara am făcut un foc de tabără, şi cum m-am săturat destul de repede, m-am uitat la televizor la Harry Potter şi pocalul de foc. Iar azi, sâmbătă, am terminat postul, am mâncat la Hendrikje câteva ore încontinuu grămezi de bunătăţi şi în seara asta se face în sat un foc de tabără imens şi se strâng toţi oamenii acolo. Eu mă duc cu Mira şi Charlotte şi Rebecca, ultimele două stau şi ele pe aici prin sat.

Deci, da, timp de internet nu ar prea fi. Dar îmi lipseşte. Mai ales că acum am şi cont de Twitter

Şiiii poze.

Am uitat ce era mai important!

Wow. Au trecut alte două săptămâni de viaţă în Germania… Am început să lucrez la scaunul care trebuie să fie gata la începutul lui iunie – mă întreb ce o să iasă. Săptămâna trecută miercuri am fost pentru a doua oară în trupa de teatru şi e frumos, simt că acolo e locul meu, am o mimică amuzantă şi când a trebuit să spunem poveşti toţi au aplaudat-o pe a mea. Şi ceilalţi sunt actori extraordinari. Joia trecută am fost la Leipzig, la un târg de carte, şi vă daţi seama că a fost paradisul pentru mine. Excursiile cu clasa de aici sunt… superbe; pe tren se întâmplă tot timpul ceva, unul filmează, unul rezolvă un cub rubik, eu şi Hannah ne dăm mari cu camerele foto, David se joacă pe iPhone, unii citesc, unii desenează, unii mănâncă încontinuu şi unii aleargă de colo-colo. Poate că aşa e în orice clasă, acum că scriu asta mi se pare destul de evident ca aşa să fie în orice clasă, dar, la fel ca la teatru, simt că locul meu e aici, că mă potrivesc cu oamenii ăştia. Pentru că nu avem clase paralele, aici suntem mai uniţi, aici mă simt mai legată de clasă ca întreg, în comparaţie cu România, în care împart întreaga şcoală în ,,prieteni’’ şi ,,neinteresanţi’’. Nu ştiu cum să explic, e alt feeling. La târgul de carte am citit o poezie, am ajutat-o pe Helena să câştige o carte pentru copii, despre un dragon, am alergat prin librării cu Mira şi Mark şi mi-am cumpărat Aşa vorbit-a Zarathustra, De veghe în lanul de secară şi Firmin. Dar cel mai tare mi s-a părut că am găsit un stand cu cărţi în română. M-am învârtit un pic pe acolo, m-am uitat la cele trei doamne vânzătoare şi câţiva oameni care răsfoiau cărţile şi până mi-am făcut curaj să vorbesc cu cineva, a şi trebuit să plecăm. Oricum am ajuns prea târziu şi eu, Mark şi Mira a trebuit să fugim după profesoară până la gară. La întoarcere eram toţi morţi de oboseală şi majoritatea au dormit… Dar a fost o mega zi. Vinerea trecută, profesoara de sport a zis că e mândră de mine, aşa că şi eu am fost mândră de mine. Mi-am petrecut după-masa în oraş cu David şi seara am fost la teatru cu clasa – teatru absurd, o piesă de Bertolt Brecht. Foarte, foarte, foarte, foarte tare. Am murit de râs şi actorii m-au impresionat mai mult ca povestea, care e cu adevărat complexă şi originală. Sâmbătă dimineaţă m-am pus în autobuz şi am mers la David. Mă așteptasem să fie frumos, dar a fost inimaginabil de frumos. Locuiește într-o casă cu șură și câmp și 6 cai, cu o soră și o mamă adorabile – din păcate undeva la capătul lumii, am mers 3 km pe jos de la gară. Dar… pot doar să repet. A fost foarte frumos. A meritat să mă chinui să ajung acolo, să dau banii pe tren, să iau o răceală cruntă de la mama lui și să dorm pe o saltea de la care am avut dureri de spate, fiind trezită la prima oră de un soare care îmi strălucea exact în ochi şi de sora de 3 ani ţipând, să coc brioşe pentru părinţi şi să mănânc o pizza şi bomboane pentru că toţi erau bolnavi şi nu aveau chef să meargă la cumpărături. A fost noaptea cu cea mai luminoasă lună – și am văzut-o de pe acoperiş. Totul la David acasă e perfect, camera lui e imensă, pe două niveluri, cu colecţii de filme, muzică, postere, electronice extrem de scumpe şi la modă… (să zicem iMac şi Alienware.) Cu mama lui m-am înţeles extraordinar de bine, am vorbit despre ce dor ne e de munţi şi am discutat despre vegetarianism şi imperiul austroungar şi e încântătoare. Duminică mi-a părut aşa de rău să plec de la ei, abia aştept să mai merg. Acasă au fost Josephine şi Hendrikje, două surori gazdă, fiecare cu o burtică destul de pronunţată. Cât despre săptămâna asta, am fost răcită, mega răcită. Şi am fost pusă în faţa unei alegeri – fericirea mea personală sau mulţumirea relativă şi lipsa de agitaţie a oamenilor din jur. Sper că am ales corect, acum nu mai pot să dau înapoi şi deocamdată e în regulă. În unele situaţii îţi dai seama care îţi sunt adevăraţii prieteni, şi cine se cramponează prea tare în nişte lucruri neimportante. Dar întreaga poveste e prea personală pentru blog. Luni am fost scutită de 4 ore de şcoală cu Johnny, Ginny, David, Mira, Ruwen şi Aaron ca să mergem la o demonstraţie anti energie nucleară – n-au fost prea mulţi participanţi, dar ideea contează. Marţi am continuat cu scaunul. Miercuri vroiam de fapt doar să merg acasă şi să dorm, în schimb am fost în vizită la Johnny şi ne-am uitat la videoclipuri făcute de el la şcoală şi la demonstraţie şi am râs o grămadă. El are o colecţie de filme. Un întreg perete e acoperit de dvd-uri. Cu cărţi mai merge se faci asta, unele sunt groase şi mari, dar dvd-uri… Trebuie să fie mii! Şi ne-am distrat cu Photoshop CS4. Joi chiar am mers acasă după şcoală şi am mâncat şi dormit şi în sfârşit m-am odihnit, răceala asta mă seacă de energie. Vineri am fost la cinema cu David – Season of the witch. Mega film cu evul mediu, cavaleri templieri, războaie, biserică, vrăjitoare evident, călugări, ciumă, diavol, cărţi importante şi tot aşa. Mi-a plăcut. Şi sâmbătă am fost la o întâlnire YFU în Quedlinburg, pentru prima dată cu toată familia mea gazdă, am murit de frig, dar în rest mi-a plăcut oraşul, e micuţ şi frumos şi am fost în singura cafenea din Germania aflată în 7 case diferite. Ca să vezi. După care am mers la Magdeburg, la petrecerea de ziua tatălui Alenkăi, am stat de vorbă toată seara cu Johnny şi cu Hannah şi apoi am dormit la Ginny. Acolo se uită de pe toţi pereţii japonezi şi koreeni la tine, trei pisici ţopăie peste tot, şi toată mâncarea e din magazinul bio. Cam asta a fost… Încă sunt răcită. Poze în curând.

La mulţi ani, mami, Laura, Simo, Dana şi tuturor femeilor care îmi citesc blogul!

Tocmai s-au încheiat două săptămâni care ar putea să fi fost cele mai frumoase din întregul meu an de schimb. Întâi Mittelseminarul la Berlin şi apoi săptămâna internaţională în Braunschweig. Pot să spun că m-am săturat de frig. Anul trecut alunecam cu Irina pe gheaţă prin curtea şcolii în tricou şi refuzam să port geacă… Dar iarna asta am mâncat atâta frig. În Berlin mi-au crăpat buzele şi mâinile de frig, nu mă mai simţeam, mi-era groază să ies afară şi să respir aerul ăla îngheţat. M-am săturat. Vreau primăvară.

Berlin: 40 de elevi de schimb din toată lumea şi din toată Germania şi câţiva fraţi şi surori gazdă. Am fost la teatru, la un spectacol de cabaret, într-un băruleţ cu o scenă pe care se pot urca şi spectatorii, am fost din nou în Bundestag (ghidul a zis exact aceleaşi lucruri ca anul trecut) şi am fost în sediul unui post TV regional, m-am rătăcit în gară, am avut mult prea multe bagaje şi în ultima seară am jucat un vampir împreună cu Bogdan. A fost atât de frumos… M-a fascinat pur şi simplu să fiu împreună cu atâţia oameni diferiţi şi să fac schimb de poveşti cu ei. N-am dormit, dar ce contează! Ziua workshopuri şi noaptea alergat la manifestaţii prin Berlin şi apoi stat de vorbă până dimineaţa cu cine se nimerea… Wow. Iubesc taberele, şi asta a fost ca o tabără la Balaton, cu oameni de mai multe naţionalităţi. Am vorbit spaniolă şi engleză şi câtă rusă am ştiut, am vorbit în sfârşit din nou normal română, m-am îndrăgostit şi mi-a trecut de 3 ori pe zi. M-am distrat enorm.

Braunschweig: de data asta am locuit într-o familie cu o soră gazdă şi un frate de 12 ani. Mda Am participat şi aici la o groază de chestii, am fost la un gimnaziu german pentru prima dată în viaţă (gosh, ce plictiseală), am cunoscut şi mai mulţi oameni extraordinari (20 de elevi de schimb), am vorbit şi mai multă engleză şi spaniolă. Am fost în Wolfsburg la fabrica VW şi la un muzeu de ştiinţă, la o fabrică de piane, la o probă de balet, la bowling, la petreceri. Oraşul e atât de frumos, ca arhitectură şi ca feeling, nu ştiu, mi-a plăcut la nebunie. Încep să fac şi eu diferenţa între Germania de est şi de vest şi asta nu e bine. Duminică am participat la carnaval, şi nu din public, ci aruncând dulciuri de pe un car. Foarte tare. Mi-a plăcut la nebunie în Braunschweig.

Acum nu mi-aş mai dori decât să mă apuc să vizitez oamenii pe care i-am cunoscut: pe Christin şi elevul ei de schimb din Norvegia, Sigurd; pe Bogdan şi Nikita din Rusia în Bayern; pe Agnese din Letonia în Hamburg; pe Catharina în Bochum; pe Inken, sora gazdă pt o săptămână, Veronica din Rusia, Erika din Slovacia şi Daniel din Mexico şi Janko din Serbia în Braunschweig; pe Andrew din America în Gifhorn; pe Leo din Brazilia şi Marija din Serbia în Bremen şi tot aşa. Dar am şcoală, am enorm de recuperat şi nu am cum să ajung în atâtea oraşe. Aş fi fericită dacă i-aş vedea pe unul, doi, din nou. Chiar îi ador pe oamenii ăştia.

O să vă arăt poze în curând.

Am avut o vacanță plină, extrem de plină. Dar pentru că azi am citit blogul unei fete din Germania care e în Rusia, blog detaliat și actualizat des, o să încerc să descriu totul într-o ordine logică. Pozele vor veni tot în ordine logică, cândva săptămâna asta.

Vineri a fost prima probă a trupei în care cânt cu Alenka, Gini și Hannah. Eu o să acompaniez la chitară. Până acum avem două cântece, unul vesel și unul trist, și în vacanță ar fi trebuit să învăț acordurile, dar… Celelalte lucruri m-au împiedicat. Sâmbătă un strop de odihnă, pentru că duminică seara a fost petrecerea Alenkăi. Wow, foarte tare acolo. Au fost cam toți colegii mei, elevul de schimb pentru o lună din Chile și o grămadă de oameni de la teatru. Mâncarea a fost delicioasă și am dansat și chiar m-am distrat… Petrecere pe cinste. Felix a venit și el, dar nu prea era locul lui acolo, plictisit și tăcut și fără chef. Nu zic că nu e drăguț, dar mai mult decât stat pe canapea și uitat la televizor nu se prea poate face cu el. Oricum m-am distrat. Și după petrecere am dormit la Alenka, pe o saltea mult prea mare și moale de pe care am tot căzut. Nu m-am putut odihni nici măcar puținele ore până dimineață, când a trebuit să ajut la curățat, cu Hannah și Johnny. Asta e.

De acolo, acasă, dormit, dar nu destul, căci marți dimineață m-am trezit la 7 și am plecat în oraș cu tatăl gazdă. Pe drum ni s-a stricat mașina, nu a mai pornit de la un semafor, așa că am plecat pe jos spre gară, ca să nu pierd trenul. Mai târziu am aflat că rămăsese fără benzină. Am fost cu Gergö, Galih și Fon (elevi de schimb din Ungaria, Indonezia, Tailanda) în Leipzig, mai mult prin magazine și prin centru. Starbucks!! Leipzig e un oraș tare frumos. Și când ne-am plictisit de Leipzig, am mers cu trenul spre Halle și ne-am plimbat pe acolo. E chiar un oraș frumos, cel mai mare oraș din regiune. Dar nu se compară cu Leipzig. A fost o zi foarte foarte frumoasă, chiar dacă am mers până nu îmi mai puteam simți picioarele. Înapoi în Magdeburg am fost cu băiatul din Ungaria la el acasă, pentru că mai aveam mult timp până la autobuz. Săracul, are probleme cu familia și mi-a tot povestit despre asta. Într-un târziu am ajuns moartă de oboseală acasă și am avut putere doar să mă arunc în pat.

Miercuri, petrecerea pentru ziua lui Gini, la Ruwen acasă. A trebuit să merg la Gini acasă (unde am făcut poze foarte frumoase cu pisici) și de acolo ne-a dus mama Alenkăi cu mașina, pentru că Ruwen stă într-un sat îndepărtat. Foarte frumos la el acasă, n-am văzut până acum nimic care să semene atât de mult cu România – curte cu șură și buruieni și porci și totul din lemn prin casă, sobă de copt pâine și cadă de lemn și atât de frumoooooos. Întâi am gătit: eu am încălzit pizza și am făcut budincă de ciocolată, Noah a făcut ceva extrem de complicat și scârbos, implicând slănină, bacon și carne de porc. Ne-am înghesuit eu, Alenka, Gini, Johnny, Noah și Aaron pe o canapea și Ruwen și încă un tip din satul ăla, care nu merge cu noi în clasă, au stat și ei pe acolo, și ne-am uitat toată noaptea la filme: Mord ist mein Geschäft, Liebling; The Meaning of Life by Monty Python; Smokin Aces; The Bounty Hunter. Cu întreruperi de jucat pe 2 laptopuri, un calculator și un iPhone, în rețea sau nu. Și am mâncat încontinuu. Spre dimineață am jucat Star Wars și Battlefield 2… Îmi țiuia capul. Am dormit două ore, de la 6 la 8, pe cel mai incomod șezlong posibil.

Joi dimineață am mâncat și am plecat înapoi spre oraș. Acolo, iar, la Alenka, probă cu trupa, m-am chinuit să cânt ceva ce nu învățasem și încă nu am învățat… După care mama ei a intrat din nou în rolul de taximetrist și m-a dus în centru, împreună cu Hannah. Mi-am cumpărat o pereche de pantaloni și am mers la cinema cu Uli și Monika, mama gazdă. Aventurile lui Gulliver, primul meu film 3D! Foarte foarte palpitant. Chiar dacă filmul nu e cine știe ce, a fost așa o experiență frumoasă.

Vineri dimineață m-am trezit la 6. Am fost cu mama gazdă la spitalul unde lucrează ea, și am semnat că nu o să povestesc nimănui ce văd, dar pot să vă spun că vreau să fiu logoped. Mi se pare extraordinar de interesant, nu știu dacă mi se potrivește, dar aș vrea să încerc. Trebuie să vorbești cu oameni, să fii prietenos, să îi ajuți, să găsești pentru fiecare exercițiul potrivit ca să îi înveți să vorbească. Ești în același timp doctor, profesor și psiholog. O să mă mai interesez… Dar chiar mi-a plăcut! Am purtat haine albe, pantaloni şi cămaşă şi am stat sau am alergat pe lângă Monika de la un pacient la altul. Cazuri mai mult sau mai puţin grave, în general oameni bătrâni. M-au impresionat destul de tareunii, dar toată lumea zice că te obişnuieşti. Trebuie doar să fii extrem de optimist. După pauza de prânz am plecat de acolo şi m-am întâlnit cu Hannah. Am fost la călărit! Nu mi-aş fi imaginat că e atât de greu. Am primit o iapă destul de grasă, am curăţat-o, periat-o, şi, după ce am reuşit într-un final să urc în şa, am mers la pas şi trab. Destul de înfricoşător să sari în sus pe spinarea unui mega animal în mişcare, cel puţin pentru mine, dar am supravieţuit. Noroc că Branka, iapa, e leneşă şi cuminte şi abia avea chef să se mişte. Încă am febră musculară de la cât am îndemnat-o să pornească! Şi după asta eram atât de obosită, atât de incredibil de obosită, dar ne-am cumpărat de mâncare, am mers la Hannah, ne-am schimbat şi am mers la un concert. Destul de frumos, concert rock cu nişte trupe locale necunoscute, un fel de John’s, dar oamenii nu se distrează la fel, doar stau şi ascultă, cu beri în mână. Nimeni nu dă din cap, nu pare să se bucure. Plin de copii emo, un fel de Bill cu pierce în septum şi păr scurt blond platinat şi ochelari de nerd cum poartă toată lumea. Hannah s-a împrietenit cu tipii de la In My Days şi şi-a cumpărat un CD şi mie mi-au semnat o hârtiuţă. Nu mi s-au părut aşa de extraordinari încât să dau 6 euro pe 4 cântece. La ea acasă am dormit, am mâncat, am citit, am scris mailuri cu David şi m-am odihnit în sfârşit. A fost un weekend superb!

A fost în general o vacanţă superbă. Acum sunt acasă, Eva şi Josefine ne vizitează. Toate trei surorile sunt gravide în acelaşi timp! Josefine, cea mică, are două luni avans, şi Hendrikje şi Eva o să nască la distanţă de câteva zile. Mi se pare atât de tare, care sunt şansele să se întâmple aşa ceva??

Cam atât, sper că v-am descris destul de detaliat! Dacă aş sta să scriu tot ce se întâmplă, m-ar apuca săptămâna viitoare la calculator. E complicat şi greu şi frumos în Germania. E… de nedescris!